Întrebat despre posibilul transfer al lui Adam Nemec la FCSB, Nicolae Dică a recunoscut că negocierile dintre vicecampioana României și vârful slovac sunt departe de a fi încheiate. În contextul în care conducerea lui Dinamo anunță că nu e de acord cu mutarea, tânărul antrenor a dezvăluit că problemele au apărut în momentul în care s-a discutat despre salariul pe care Nemec îl va încasa.
Gigi Becali a pus pe masă 100.000 de euro la semnătură și un salariu de 250.000 de euro pe an pentru atacantul de 32 de ani, dar nu a durat mult până lucrurile s-au complicat. Inițial, finanțatorul vicecampioanei anunțase că e foarte aproape să bată palma cu Nemec, însă situația pare că s-a schimbat.
În conferința de presă susținută înaintea meciului cu CSM Poli Iași (vineri, 20:45), Nicolae Dică a oferit informații de la negocieri și a dezvăluit că Becali și jucătorul nu au ajuns, încă, la un numitor comun privind salariul lui Nemec: „Știu despre discuția cu Nemec, se pare că ar fi o problemă cu el, bănuiesc că e vorba despre salariul lui. Vom vedea, mai este până în ianuarie. Este un jucător important, a avut evoluții bune la Dinamo„, a spus Dică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER